Zeci de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, alături de reprezentanţi ai altor instituţii din judeţ, au intervenit în cursul zilei de marţi, pe raza satului Laura, din oraşul Vicovu de Sus, pentru consolidarea unui dig de protecţie de pe malul drept al râului Suceava, dig erodat de apele umflate de ploile din ultimele zile.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, digul era erodat pe o lungime de 60 de metri şi 40% din lăţime şi „exista pericolul străpungerii acestuia şi inundarea gospodăriilor şi a obiectivelor social-economice din oraşul Vicovu de Sus”.
Pentru consolidarea digului s-au folosit circa 150 metri cubi de arocamente, 3.000 de saci cu nisip şi şapte arbori.
Cu ajutorul unor excavatoare s-au făcut trei breşe în amonte, pentru reducerea debitului de apă în zona digului afectat.
La operaţiunea de consolidare a participat şi prefectul Florin Sinescu, precum şi reprezentanţi ai primăriei, ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Serviciului Local pentru Situaţii de Urgenţă Vicovu de Sus, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, lucrători ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Suceava şi ai Sucursalei Hidrocentrale Bistriţa.