Primarul comunei Şcheia, democrat-liberalul Vasile Andriciuc, care candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, a anunţat că în prezent analizează portofoliul de investiţii pentru satele Florinta şi Trei Movile, sate în care trăiesc aproximativ 200 de locuitori. Andriciuc a declarat se încearcă găsirea de surse de finanţare pentru betonarea drumurilor din cele două sate, pentru realizarea unui Plan Urbanistic Zonal care să includă parcelele de teren pe care tinerii le vor primi în baza Legii 115 în vederea construirii de case, pentru construirea unui teren de sport şi a unui cămin cultural în satul Trei Movile. Cele două sate, a spus primarul, vor fi cuprinse în strategia de dezvoltare a comunei Şcheia pentru perioada 2012/2020.
„Vrem să prindem aceste două sate mai mici în strategia de dezvoltare pentru perioada 2012-2020, astfel încât şi cetăţenii de acolo să beneficieze de aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi locuitori ai comunei. Cele două investiţii mari din comună, demarate una pe măsura 322 cu fonduri europene, care vizează modernizarea drumurilor, şi cealaltă cu fonduri de mediu, ce vizează realizarea canalizării, obligă Primăria Şcheia la asigurarea din bugetul local a cofinananţării, dar în acelaşi timp se întocmesc studiile de fezabilitate pentru extinderea reţelelor de canalizare şi modernizarea altor drumuri. Totodată încercăm să găsim soluţii şi ne gândim chiar la un parteneriat public-privat pentru extinderea reţelelor de iluminat şi de apă, dar nu ca promisiuni electorale, ci ca lucruri concrete”, a spus Andriciuc.