Câteva sute de locuitori din Bosanci au fost prezenţi la o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi cu primarul comunei, Anton Curic, ambii candidaţi din partea PDL pentru un nou mandat. Printre cei prezenţi la întâlnire au fost şi contracandidaţii primarului Anton Curic, acesta ţinând să facă un apel la o campanie civilizată fără atacuri şi jigniri.
„Chiar dacă unii s-au supărat că în această perioadă s-au realizat foarte multe lucruri în comuna Bosanci, vreau să vă spun că s-a muncit foarte mult, iar eu personal, cu ajutorul domnului preşedinte Gheorghe Flutur, cu ajutorul celor de la Consiliul Judeţean şi al celor PDL, am primit un sprijin consistent în aceşti ani. Şi credem noi că vom continua ceea ce am început şi ceea ce trebuie finalizat şi cu siguranţă vom face şi alte lucruri noi”, a spus Anton Curic.
El a ţinut să reamintească faptul că imediat după ce a fost ales primar, comuna Bosanci a fost afectată de inundaţiile din 2008, iar cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava s-a reuşit refacerea a 15 kilometri de drumuri, precum şi a circa 100 de podeţe.
Făcând referire la investiţiile din Bosanci, Anton Curic a dat ca exemplu construcţia unei săli de sport cu 150 de locuri, lucrările de reabilitare şi modernizare a mai multor unităţi de învăţământ, precum şi investiţiile în reţelele de canalizare.