Candidatul USL pentru funcţia de primar al Sucevei, Alexandru Băişanu, a anunţat joi că îşi doreşte o confruntare electorală directă cu actualul ocupant al acestei funcţii, Ion Lungu. Băişanu a anunţat că îl provoacă pe Lungu să participe la o emisiune televizată, lăsându-l pe acesta să aleagă ziua, postul de televiziune sau moderatorii unei astfel de emisiuni electorale.
„Sunt de acord să fac această dezbatere publică şi pe un câmp şi într-o pădure. Numai vă rog aveţi curajul de a sta faţă în faţă cu mine, de a sta faţă în faţă cu cel care reprezintă zeci de mii de suceveni care au înţeles până la urmă ceea ce se întâmplă în Suceava”, a declarat Alexandru Băişanu.
Candidatul USL a arătat că vine în faţa sucevenilor cu zece proiecte concrete pentru dezvoltarea Sucevei, amintind că şi-a pregătit deja şi demisia în alb în situaţia în care promisiunile sale nu vor fi respectate. Mai mult, Băişanu a declarat că este pentru prima dată când un candidat are curajul să depună o astfel de demisie în alb la cabinetul prefectului, demisie pe care o vor putea folosi sucevenii atunci când vor constata că proiectele sale nu sunt realizate în termenele pe care le-a anunţat. El a precizat că demisia sa în alb va fi depusă la cabinetul prefectului sâmbătă, când în Suceava vor fi prezenţi liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta.