Peste 130 de elevi din clasa întâi de la Şcoala Generală Nr. 3 din Suceava beneficiază zilele acestea de o consultaţie stomatologică gratuită, în cadrul proiectului “Dinţi frumoşi, copii sănătoşi” realizat de Clubul Rotary Suceava Bucovina. Potrivit preşedintelui clubului, Vasile Mocanu, consultaţiile sunt realizate de echipa de medici stomatologi ai Şcolii Generale Nr. 3 Suceava, precum şi de doctorul Florin Babiuc, care este şi coordonatorul acestui proiect în cadrul Rotary Club Suceava.
„Aceste consultaţii au ca principal scop profilaxia dentară în rândul copiilor. Şi vreau să precizez că proiectul se bucură de susţinerea conducerii şcolii, dar şi de suportul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava”, a declarat preşedintele Club Rotary Suceava Bucovina.