O discotecă din comuna Moara şi un magazin din comuna Ciprian Porumbescu au fost sparte în noaptea de miercuri spre joi, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
În discotecă, hoţii au intrat prin forţarea lacătelor de la cele două uşi metalice de acces, iar din interior au furat 340 de lei, iar de pe o etajeră şi dintr-o vitrină frigorifică, mai multe sticle cu băuturi alcoolice şi răcoritoare.
În celălalt caz, prejudiciul a fost de 1.700 de lei, magazinul fiind spart prin forţarea unei ferestre şi tăierea gratiilor metalice cu ajutorul unui cleşte pe care hoţii l-au abandonat la faţa locului.
Din interior, au fost furaţi 1.000 de lei, iar de pe rafturi au fost sustrase mai multe bunuri.
„Cercetările sunt continuate de polițiștii secţiei în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, precizează poliţia.