Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Sandu Capră, consideră că destituirea Guvernului PD-L în urma adoptării moţiunii de cenzură a USL reprezintă victoria a milioane de români care au cerut schimbarea vechii puteri din România. Sandu Capră a arătat că votul dat de Parlamentul României pentru moţiunea de cenzură reprezintă o victorie nu numai a Opoziţiei, ci a României.
„Este o dovadă că în România semnalul schimbării a fost dat şi că România poate reîncepe să funcţioneze ca un adevărat stat democratic. Oamenii care au ieşit în februarie în stradă au obţinut acum o victorie, au arătat că o amplă mişcare socială poate schimba atitudinea politică”, a declarat vicepreşedintele PNL Suceava.
El a mai spus că în ciuda „eforturilor disperate” ale fostei puteri de a rămâne la guvernare cu orice preţ, prin toate mijloacele, „inclusiv prin presiune şi şantaj”, pedeliştii nu au putut să împiedice un act de voinţă democratică.
„Ziua de vineri a demonstrat că guvernarea nelegitimă instituită de PD-L nu mai putea continua. Prin moţiunea de cenzură iniţiată de Uniunea Social Liberală s-a evitat în ultima clipă pericolul ca statul de drept să dispară din România”, a precizat Mihai Sandu Capră.
El a mai declarat că liderii USL au demonstrat că sunt dispuşi să-şi asume responsabilitatea guvernării până la alegerile parlamentare din această toamnă şi în acelaşi timp că au soluţii concrete pentru ieşirea României din criza economică şi socială în care se află.
( 3 mai 2012, 00:11:07