Un incendiu pus de o mână criminală a distrus parţial două gospodării din comuna Mănăstirea Humorului, poliţiştii încercând să afle acum cine a provocat toată nenorocirea.
Incendiul a fost anunţat la 112, duminică seară, în jurul orei 22:00, la faţa locului fiind trimise trei autospeciale de pompieri.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră un grajd şi acoperişul casei Teodorei C., precum şi o anexă a vecinului acesteia, Liviu M., incendiul fiind la un pas să se extindă şi la alte două gospodării.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Teodorei C. i-au ars adăpostul de animale, pe 60 de metri pătraţi, şi acoperişul casei, pe 80 de metri pătraţi, iar celuilalt păgubit anexa i-a fost distrusă aproape în totalitate.
Flăcările au degradat, pe suprafeţe mici, acoperişul casei lui Liviu M. şi pe cel al locuinţei unui alt vecin.
„Incendiul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, precizându-se că pompierii au salvat trei case de locuit şi alte anexe gospodăreşti.