La Biroul Electoral Judeţean Suceava au fost depuse deja patru candidaturi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Prima candidatură înscrisă în mod oficial a fost a actualului şef al administraţiei judeţene, liderul PD-L Suceava Gheorghe Flutur. Până în momentul de faţă, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi-au mai depus candidatura Stela Acatrinei, din partea PRM Suceava, Dan Acibotăriţei, din partea Partidului Verde şi Corneliu Crăciunescu, din partea Partidului Forţa Civică.
În cursul zilei de marţi, 1 mai, îşi vor depune candidaturile liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, din partea USL, şi Cătălina Vartic, din partea UNPR.