Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, va avea o campanie electorală şi pe reţeaua de socializare Facebook. Candidat pentru funcţia de primar al Sucevei, Băişanu a spus că va folosi reţeaua Facebook în special pentru a comunica cu tinerii din municipiul Suceava. El a arătat că pentru început, pe contul său a fost postat un concurs de proiecte pentru tineri, o demonstraţie a ceea ce vrea să facă după ce va ajunge primar.
„Imediat după ce voi fi ales primar voi înainta spre aprobare Consiliului Local un proiect de hotărâre care să permită alocarea de fonduri anuale semnificative dedicate proiectelor de dezvoltare individuală a tinerilor”, a spus Băişanu. El a adăugat că aceste fonduri vor putea fi accesate de tinerii cu vârsta maximă de 35 de ani, banii urmând să fie folosiţi pentru „dezvoltarea personală şi profesională a acestora”. Alexandru Băişanu a precizat că pentru a exemplifica ceea ce vrea să facă, în urmă cu câteva zile a lansat un astfel de concurs pe contul său de Facebook, în urma căruia vor fi acordate trei premii a câte 500 de euro. Băişanu a spus că suma de 1.500 de euro este asigurată din banii săi personali. „Îmi doresc foarte mult ca acest vehicul de comunicare să fie cel care mă va ajuta să comunic direct către generaţia tânără toate intenţiile mele care ţin de candidatura la primărie.Pe Facebook am o aplicaţie foarte simplă, un loc în care fiecare tânăr îşi poate insera pe scurt micul său proiect de dezvoltare personal, sau mica sa dorinţă”, a spus Băişanu.
El a explicat că cei trei câştigători vor fi desemnaţi prin votul utilizatorilor Facebook.