Ultima şedinţă a deliberativului judeţean din acest mandat, şedinţa din luna mai, se va desfăşura în absenţa consilierilor opoziţiei. Şi asta pentru că aleşii Uniunii Social Liberale (USL) au demisionat din funcţii. Acest lucru s-a întâmplat în şedinţa Consiliului Judeţean de joi, decizia extremă fiind motivată de modul în care consilierii PSDşi PNL au fost trataţi de actuala putere.
“Nu am fost trataţi cum trebuie. E o chestiune legată de corectitudine. Noi am fost cât de cât constructivi şi nu am primit cu aceeaşi monedă înapoi”, a declarat Gheorghe Iacob, liderul consilierilor judeţeni ai PSD.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, consideră că demisia celor de la USLseamănă mai mult a “grevă judeţeană”. “Demisia lor nu am înţeles-o. Seamănă mai mult cu o grevă judeţeană. După părerea mea e altceva. Cred că unii sunt supăraţi că nu o să-i mai pună pe liste”, a spus Flutur.
Totuşi, şeful administraţiei judeţene a ţinut să le mulţumească consilierilor opoziţiei pentru că au fost alături de cei de la putere în multe proiecte de interes judeţean.