Sub sloganul ,,Drepturi de la naştere”, cei 390 de preşcolari ai Grădiniţei Ţăndărică din Suceava şi-au prezentat miercuri aspiraţiile copilăriei în acţiunea ,,Marea Imagine”, inclusă în Campania Globală pentru Educaţie, care anul acesta a avut tema ,,Îngrijire şi educaţie din copilăria timpurie”.
La activitate au participat viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harşovschi, Elena Ailincă din partea instituţiei coordonatoare a campaniei, Organizaţia ,,Salvaţi copiii”, cadre medicale de la Cabinetul interşcolar şi părinţi.
Apelul copiilor către adulţi a fost manifestat prin desene, fotografii, imagini, mesaje scrise şi exprimate verbal, totul culminând cu lansarea de baloane, prezentarea unei scrisori deschise către cei care sunt responsabili de respectarea drepturilor copiilor, iar lanţul uman realizat de copiii grădiniţei a sensibilizat opinia publică, atrăgând atenţia încă o dată asupra a ceea ce trebuie remediat, astfel încât copilăria lor să fie una fericită.