Cinci tineri au fost răniţi, după un accident rutier petrecut în miez de noapte, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile unui carosabil umed, fără aderenţă. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, la aproximativ 15 minute după miezul nopţii, pe DJ 209C, pe raza satului Frumoasa, comuna Moara.
Conform anchetei poliţiei, Cristian P., în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism Opel Vectra, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă la stânga, răsturnându-se în şanţul de pe sensul său de mers.
Toţi cei cinci pasageri din maşină, tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, au fost răniţi.
Una dintre victime, un tânăr de 17 ani, a fost diagnosticată cu leziuni mai grave, în timp ce restul au scăpat cu răni uşoare.
Şoferul de 18 ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.