Târgul de Paşti (Târgul de ouă închistrite), organizat de Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Primăria Gura Humorului şi Tipografia Terra Design, se deschide oficial marţi, 3 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, în foaierul muzeului humorean.
Potrivit Regulamentului, târgul este deschis tuturor meşterilor care respectă tehnica, cromatica şi motivistica de închistrire specifice localităţii sau zonei din care provin.
Fiecare participant va purta costumul naţional specific localităţii pe care o reprezintă şi va avea pregătite, pentru jurizare, 12 ouă închistrite reprezentative pentru localitatea de provenienţă.
Participanţii vor avea asupra lor toate ustensilele necesare pentru executarea probelor practice de închistrire.
Juriul, format din specialişti în domeniu, va acorda Trofeul Târgului de Paşti din Gura Humorului şi Premiul pentru revigorarea tradiţiei.
Toţi participanţii, pentru care organizatorii asigură masa de prânz, vor fi prezenţi marţi, 3 aprilie a.c., la ora 8 :00, în foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului.
Participanţii trebuie să confirme participarea la Târg până la data de 31 martie 2012, la următoarea adresă: Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Piaţa Republicii, nr. 2, 725300, Gura Humorului, judeţul Suceava, e-mail mopb_elvirom@yahoo.com, telefon 0730-650.741 sau 0740-926.479.