Un laptop a fost furat dintr-o cameră a internatului Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, în timp ce majoritatea elevilor erau la cursuri, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Alin O., în vârstă de 16 ani, din comuna Vereşti, a reclamat furtul miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00.
Elevul le-a spus poliţiştilor trimişi la faţa locului că furtul a avut loc între orele 13.00-18.00. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.600 de lei.
Hoţii au intrat în camera de internat cu chei potrivite, profitând că mare parte dintre elevi erau la cursuri.
„Cercetările sunt continuate de poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.