Fostul consilier prezidenţial şi ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu a declarat sâmbătă, la Şcoala Naţională de Management Politic de la Suceava a tinerilor democrat-liberali, că marile provocări pentru PD-L sunt Mişcarea Populară şi relaţia cu UNPR. Lăzăroiu s-a declarat susţinătorul Mişcării Populare, spunând că aceasta ar trebui să înceapă de la nivel local. El a arătat că PD-L nu ar trebui să-şi schimbe culoarea, această decizie putând însemna o fraudă în comunicare.
„Nu de asta ar trebui să vă schimbaţi numele, logo-ul şi culoarea. În schimb, PD-L în momentul ăsta, peste tot, pentru că a fost la guvernare, pentru că a luat măsuri nepopulare, este un partid izolat. Iar ăsta e un risc. Şi când intri în alegeri e un risc pe care îl întâlnim la toate partidele care se află la putere. Şi PSD în 2004 era în această situaţie”, a declarat Sebastian Lăzăroiu.
El a subliniat că dacă nu vrea să rămână izolat, PD-L trebuie să găsească parteneri de alianţă, atât partide politice, cât şi ONG-uri sau personalităţi ale vieţii publice. „Dacă nu există această alianţă înseamnă că PD-L e singur. Înseamnă că în momentul acesta există PD-L şi sunt toţi ceilalţi. Acest lucru ar fi fost avantajos într-o situaţie cum era cea din 2008, când PD-L venea din opoziţie. Acum PD-L e la putere şi nu e un avantaj”, a explicat Lăzăroiu.
Sebastian Lăzăroiu a spus că Mişcarea Populară nu va fi o alianţă cum este USL. El a arătat USL a greşit atunci când a impus paritate pe listele electorale şi a pus semn de egalitate între PSD, pe de o parte, şi PNL şi PC, pe de altă parte. „E o prostie. Iar acum ei ajung la nivelul judeţelor, acolo unde discrepanţele sunt foarte mari între aceste partide. Va fi foarte greu pentru ei pentru că şi activiştii lor o să înceapă să îi părăsească”, a explicat Lăzăroiu.
El a mai spus că Mişcarea Populară nu ar trebui să aibă astfel de probleme, pentru că aliaţii PD-L în această alianţă sunt mult mai mici decât democrat-liberalii. „Nu vor fi probleme de orgolii. PD-L va avea 90% în Mişcarea Populară. După părerea mea, Mişcarea Populară e o carte câştigătoare pentru alegerile locale”, a spus Sebastian Lăzăroiu.
Fostul consilier prezidenţial a mai adăugat că o altă mare provocare pentru PD-L va fi relaţia cu UNPR. Sebastian Lăzăroiu a spus că deşi UNPR este un partid care abia s-a înfiinţat, a reuşit să recruteze candidaţi cu şanse de câştig la alegerile locale. „Sunt două căi: te lupţi cu ei şi pierd amândoi, sau PD-L şi UNPR vor colabora într-o formă sau alta. Nu spune nimeni că trebuie să îi luaţi de nevastă. Dar în momentul ăsta există riscul ca în unele locuri să fie lupte dure”, le-a spus Lăzăroiu tinerilor din PD-L. El a mai adăugat că există riscul ca în judeţele în care vor exista lupte între PD-L şi UNPR, câştigătorii alegerilor să fie cei de la USL.