Artistul plastic humorean Radu Bercea a fost onorat cu titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Gura Humorului.
Cu două zile în urmă, cu prilejul organizării comemorării maestrului Corneliu Tincu (de la decesul căruia s-a împlinit un an), Consiliul local al oraşului Gura Humorului (care i-a conferit cu acest prilej lui Corneliu Tincu titlul de Cetăţean de Onoare post mortem) a emis Hotărârea nr. 29 din data de 6.03.2012, prin care Radu Bercea devine Cetăţean de Onoare al oraşului Gura Humorului.
Hotărârea stipulează faptul că artistului plastic Radu Bercea i se conferă acest titlu „în semn de apreciere şi recunoaştere pentru întreaga sa activitate şi contribuţie la dezvoltarea, promovarea artei şi creşterea prestigiului oraşului Gura Humorului, atât la nivel naţional cât şi internaţional”.