Târgul de Mărţişor, organizat în perioada 28 februarie - 8 martie a.c., la Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava, oferă cumpărătorilor o gamă variată de „Pacheţele de primăvară”.
Pacheţelele, care „combat astenia” anotimpului dezmorţirii, pot fi alcătuite pe loc alegând din rafturile librăriei „cărţi, filme, ceaiuri, muzici, mărţişoare şi accesorii care mai de care, dar şi delicatese pentru suflet şi minte”.
„Voi, cei cu pofte treze pentru lucruri frumoase - spun membrii echipei Cărtureşti - puteţi decide combinaţiile pacheţelelor, noi vă punem la dispoziţie, cu dichis, toate cele necesare pentru a vă bucura şi pentru a-i bucura pe cei dragi”.
Puteţi opta pentru cele mai noi albume semnate de Adele, Lana del Rey, Leonard Cohen, Alexandru Andrieş, Lykke Li, Kate Bush, pentru „Iubirile croitoresei”, de Maria Duenas, sau pentru „Smulgătorul de inimi”, creionat de Boris Vian. Variantele sunt nelimitate.