Conducerea centrală a Uniunii Social Liberale se va implica direct în susţinerea campaniei electorale a USL Suceava pentru alegerile locale din luna iunie, a anunţat vicepreşedintele PSD, Titus Corlăţean, într-o conferinţă de presă susţinută la Suceava.
Corlăţean a declarat că judeţul Suceava reprezintă o prioritate pentru USL şi, ca atare, îşi va direcţiona sprijinul către această zonă. „Este vorba de un sprijin politic la nivel naţional, este vorba de o prezenţă consistentă a liderilor USL în perioada de precampanie şi în campanie, este vorba de a sprijini proiectele pe care conducerea USL la nivelul judeţului le va promova şi includerea lor în viitorul program de guvernare. Nu întâmplător sunt prezent la Suceava şi nu întâmplător aştept propunerile concrete legate de interesele comunităţii judeţene pentru a fi incluse şi bugetate în viitorul program de guvernare”, a declarat vicepreşedintele PSD.
Corlăţean a mai spus că a purtat discuţii la nivelul conducerii PSD Suceava cu privire la organizarea campaniei electorale pentru alegerile locale, la structurile de campanie şi la procesul de desemnare a candidaţilor.