O tânără în vârstă de 30 de ani şi fiica ei, de doar patru luni, au fost transportate la spital, miercuri dimineaţă, după un incendiu izbucnit la subsolul casei lor, de pe strada Aleea Dumbrăvii, din municipiul Suceava.
Din fericire, nu a fost vorba de nimic grav, mama şi fiica fiind transportate la spital doar pentru un control amănunţit, din cauza fumului toxic care cuprinsese interiorul casei.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) în jurul orei 6:00, la faţa locului fiind trimise două autospeciale ale pompierilor şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenţie, ardeau materiale combustibile aflate în subsolul casei şi interiorul coşului de evacuare a fumului.
Pompierii au lichidat incendiul după aproximativ o oră şi jumătate.
„Au ars şi au fost distruse de flăcări opt cauciucuri de autoturism, izolaţia unor cabluri electrice rămase de la montajul instalaţiei casei, un boiler electric, un hidrofor, scule electrice şi pneumatice, ambalaje din lemn şi PVC”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, în care se precizează că incendiul a izbucnit din cauza jarului sau a scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului.