Trei motoare electrice trifazice furate dint-o magazie a Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava au fost recuperate de poliţişti, după ce au mers pe urmele lăsate de hoţi în zăpadă.
Furtul celor trei motoare a fost sesizat miercuri seară, în jurul orei 19:20, de un paznic de la ferma Staţiunii. Poliţiştii trimişi la faţa locului au stabilit că hoţii au intrat în incinta fermei, folosindu-se de chei potrivite pentru a deschide lacătul porţii de acces.
Urmele de paşi lăsate prin zăpadă de hoţi i-au condus pe poliţişti la o casă din apropiere, unde într-o anexă au găsit cele trei motoare electrice.
Proprietarul imobilului respectiv, Vasile C., în vârstă de 26 de ani, nu a putut fi audiat. „Era în stare de ebrietate și a refuzat să dea declarații cu privire la împrejurările în care cele trei motoare sustrase de la fermă au ajuns în anexa locuinței sale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.