175 de medici de familie din Suceava vor participa la un proiect iniţiat de Ministerul Sănătăţii privind instruirea lor în screening pentru cancerul de col uterin, colon şi sân.
Până la sfârşitul acestei luni, 6.000 de medici de familie din ţară vor fi recrutaţi de Ministerul Sănătăţii pentru derularea proiectului „Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”, din care 175 vor fi din judeţul Suceava, la nivelul regiunii de Nord-Est acesta fiind de 981. În afara medicilor de familie vor mai fi recrutaţi şi medici din specialităţile Anatomie Patologică, Medicină de Laborator, Sănătate Publică/Epidemiologie, Radiologie-Imagistică Medicală şi Medicină Nucleară, Obstetrică Ginecologie şi Gastroenterologie, astfel că la nivel naţional numărul total va fi de 7.200.
Aceştia, la rândul lor, vor fi instruiţi de 132 de medici, care vor deveni formatorii lor.
Data limită de înscriere atât pentru medicii care vor deveni formatori, cât şi pentru cei ce vor fi instruiţi de aceştia este 31 ianuarie 2012, iar selecţia se va realiza după principiul „primul venit, primul aprobat”.
Costurile privind transportul, cazarea şi masa vor fi asigurate prin bugetul proiectului.