Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a efectuat în anul 2011 un număr de 3.438 de acţiuni de control şi a aplicat amenzi în cuantum de trei milioane de lei. Controalele efectuate au ca obiect tematici de la forul tutelar, şi anume Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, dar şi tematici propuse la nivelul comisariatului judeţean, precum şi verificarea unor sesizări şi reclamaţii.
În afara amenzilor şi sancţiunilor aplicate, CJPC Suceava a dispus anul trecut închiderea a două societăţi comerciale din judeţ, ca urmare a abaterilor înregistrate. Şefa comisariatului, Elena Oanea, a spus că „ambele societăţi aveau ca obiect de activitatea realizarea şi montarea de tâmplărie termopan, una dintre ele a fost închisă definitiv, iar cea de-a doua până la soluţionarea abaterilor constatate”.
În ceea ce priveşte numărul de sesizări şi reclamaţii înregistrate la CJPC anul trecut, Elena Oanea a spus că „s-au înregistrat 1.300 de reclamaţii, iar 67% dintre acestea au fost soluţionate în favoarea consumatorului”.