Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că în luna iunie a acestui an, în toate filialele din judeţ ale acestui partid vor avea loc alegeri primare în cadrul cărora vor fi validaţi viitorii candidaţi social-democraţi la alegerile locale şi parlamentare.
Nechifor a arătat că alegeri preliminare se vor face după modelul american de desemnare a candidaţilor, în aşa fel încât toţi candidaţii PSD la viitoarele alegeri să primească validarea din partea membrilor de partid şi a populaţiei.
„În condiţiile în care domnii din PD-L nu vor să organizeze alegeri locale la termen, noi vom organiza alegeri la termen. Este vorba despre aceste alegeri primare, pentru că avem o obligaţie, ca partid de opoziţie, de a păstra un nivel acceptabil al democraţiei din România”, a explicat Nechifor.
El a arătat că acest proiect a fost iniţiat de PSD, precizând că îşi doreşte ca iniţiativa să fie agreată şi realizată şi de către cei din PNL. Cătălin Nechifor a mai spus că inclusiv candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava va fi supusă validării publice în cadrul unor astfel de alegeri primare.
„Alegerile primare se fac în toate localităţile, la fiecare nivel şi pentru fiecare funcţie care va fi scoasă la bătaie la alegerile din toamnă. Inclusiv candidatura la preşedinţia CJ Suceava va fi validată astfel, pentru că scopul acestor alegeri primare este să vedem dacă acei candidaţi pe care îi propunem noi au sau nu au susţinerea electoratului”, a declarat Nechifor.