Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, s-a arătat optimist în privinţa lui 2012, arătând că noul an are semne bune încă de la debut. Flutur s-a referit în primul rând la faptul că 30 de comune vor beneficia de bani din Fondul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru modernizarea infrastructurii. Este vorba, a spus Flutur, de proiecte în valoare de 1,5 milioane de euro fiecare, care vor fi aprobate în perioada imediat următoare.
„Pe lângă cele circa 45 de primării care au proiecte în derulare sau unele finalizate deja, dacă anul acesta noi mai dăm drumul la vreo 30 de proiecte, mediul rural al judeţului cred că va cunoaşte cea mai puternică dezvoltare în ceea ce priveşte alocarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
Al doilea proiect important, a subliniat Flutur, este cel referitor la anveloparea termică a blocurilor. Şeful administraţiei judeţene a menţionat că Guvernul va lansa un program naţional de anvelopare termică a unui număr de 250.000 de locuinţe, sperând ca din judeţul Suceava să intre în acest program între 7.000 şi 10.000 de locuinţe.