La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în holul secţiei de artă, va avea loc luni, 5 decembrie, de la ora 11:00, vernisajul expoziţiei itinerante de fotografie ,,Explorarea meşteşugului bucovinean”. Evenimentul este organizat de Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava (AREAS). Expoziţia de fotografie este realizată în cadrul proiectului ,,Explorarea meşteşugului bucovinean”, proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi implementat în parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina, Institutul de Memorie Culturală CIMEC, Muzeul Bucovinei Suceava, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Muzeul Etnografic Rădăuţi, Muzeul de Etnografie şi Folclor Vatra Dornei, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Cernăuţi. Va expune artistul fotograf Victor T. Rusu. La eveniment sunt invitaţi partenerii din proiect, cât şi reprezentanţi ai grupului ţintă al proiectului. Itinerarul expoziţiei va fi prezentat de către echipa de implementare în cadrul vernisajului.