Centrul Cultural „Bucovina”, prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, organizează sâmbătă, 19 noiembrie a.c., la ora 10:00, în Sala „Dom Polski”, consfătuirea anuală cu instructorii formaţiilor artistice şi cu reprezentanţii culturali ai administraţiilor locale din judeţ.
Dintre temele care vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri de lucru menţionăm: problemele actuale ale mişcării artistice la nivelul judeţului Suceava; probleme legate de repertoriu; diversificarea formelor de manifestare artistică; instituţii tradiţionale în actualitate - hora sau jocul satului.