Nu mai puţin de opt şine de cale ferată de tip mină au fost furate de pe platforma fostului Sector Minier Isipoaia, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Furtul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.800 de lei.
Cele opt bucăţi de şină au fost scoase în urmă cu câteva zile din mina Isipoaia şi transportate la aproximativ 35 de metri pe o platformă.
Mina Isipoaia este închisă din anul 2007, fiind în stadiul de conservare, fără a se asigura nici un sistem de pază.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al poliţiei.