Un individ în vârstă de 36 de ani, din comuna Arbore, Ovidiu V., s-a ales cu dosar penal, după ce a provocat scandal la domiciliu, iar apoi şi-a luat la înjurături şi ameninţări vecinii.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, scandalul s-a petrecut joi seară, în intervalul 18:00-19:00.
Ovidiu V. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi-a lovit soţia şi i-a dat pe membrii familiei afară din locuinţa comună, după care a distrus uşa, geamurile şi mai multe bunuri din casă.
Scandalagiul a ieşit apoi în drum şi a început să-i ameninţe şi să-i înjure pe vecinii care au ieşit la poartă să vadă ce se întâmplă.
Ovidiu V. a fost dus de poliţişti la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuţi şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere.