Sucevenii care îşi vor incendia necontrolat miriştile sau păşunile în vederea igienizării suprafeţelor vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei. Ei vor fi identificaţi de către o patrulă compusă din reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia Silvică, care are în atribuţii supravegherea tuturor localităţilor. Măsura a fost luată la ordinul prefectului Sorin Arcadie Popescu. Acesta a declarat că amenzile pentru arderile necontrolate ale vegetaţiei uscate vor fi aplicate în baza unei hotărâri de guvern din 2007. Popescu a subliniat că oamenii pot da foc vegetaţiei uscate de pe terenurile lor, dar numai cu permis de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă de pe raza localităţii lor.
Prefectul judeţului a precizat că „Având în vedere timpul secetos, fac apel populaţiei din judeţ să acorde o atenţie deosebită modului cum îşi igienizează suprafeţele de teren, miriştile şi păşunile. Oamenii trebuie să ştie că pot igieniza suprafeţele de teren şi prin ardere, dar ardere dar controlată. Ce înseamnă asta? Adică o ardere prin înştiinţarea Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă de la nivelul localităţii, ardere care se poate face numai în baza unui permis care se obţine de la şeful Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din acea localitate prin grija primarului. Tot ce fac locuitorii judeţului fără a respecta acest lucru este pasibil de sancţiune”.