Trei persoane au trecut prin cumpăna vieţii după ce s-au răsturnat cu maşina în albia unui pârâu. Accidentul s-a produs marţi, în jurul orei 12.00, pe DJ 177A, în comuna Ostra, din fericire victimele scăpând cu leziuni uşoare.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, şoferul, Corneliu D., în vârstă de 62 de ani, din Broşteni, circula cu viteză pe un carosabil acoperit de mâzgă, cauză din care autoturismul a derapat. Scăpată de sub control, maşina s-a răsturnat, ajungând în pârâul Brăteasa.
În autoturism se mai afla o femeie de 71 de ani, din comuna Berca, judeţul Neamţ, precum şi un bărbat de 63 de ani, din Broşteni. Toţi cei trei ocupanţi ai maşinii au fost diagnosticaţi cu leziuni uşoare, care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0.