Patru absolvenţi ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava au promovat examenul de admitere în profesia de avocat care a avut loc la jumătatea lunii trecute la Iaşi. Examenul s-a dat la Institutul Naţional de Pregătire în Profesia de Avocat, centrul teritorial Iaşi, şi au participat 265 de absolvenţi ai facultăţilor de drept proveniţi din judeţele Moldovei. După testul grilă şi o probă scrisă, examenul a fost promovat de 20 de candidaţi. Şapte dintre aceştia sunt suceveni, iar patru dintre ei sunt absolvenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Drept, atât din promoţia curentă, cât şi din promoţia anterioară.
Absolvenţii suceveni care au promovat examenul sunt Diana Focşa, Larisa Motan, Alexandru Ţabrea şi Corina Goloca.