Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, va finanţa cu 2,8 milioane de euro lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a patru cămine culturale din comunele Frumosu şi Vatra Moldoviţei, precum şi din oraşul Frasin, a anunţat deputatul PD-L de Suceava Dan Gabriel Gospodaru. El a precizat că este vorba de căminele din satele Frumosu (comuna Frumosu), Plutoniţa (oraş Frasin), Paltinu şi Vatra Moldoviţei (comuna Vatra Moldoviţei), care vor primi finanţare prin intermediul Programelor prioritare naţionale pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea aşezămintelor culturale din mediul rural şi mic urban. Investiţiile vor fi realizate de către Compania Naţională de Investiţii (CNI).
Lucrările vizează reparaţii capitale exterioare şi interioare (înlocuire învelitoare, ferestre, termoizolaţii), instalarea de centrale termice, dotarea cu instalaţii de lumini şi sonorizare conform studiilor de fezabilitate pe care primăriile trebuie să le transmită către CNI.
„În baza acestor studii de fezabilitate, CNI va întocmi proiectele tehnice pe baza cărora se vor realiza lucrările de execuţie, care se estimează că vor demara, cel mai probabil, la începutul anului viitor”, a declarat Gospodar.