Locul de întâlnire, din vremea tinereţii, a rădăuţenilor mai vârstnici, parcul „Alexandru Sahia” sau parcul „de la lac”, a intrat, în urmă cu scurt timp, într-un proces de reabilitare, ca urmare a unui program finanţat, aproape în totalitate, de Ministerul Mediului. Mai exact, în baza contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi municipiul Rădăuţi pentru proiectul “Reabilitarea parcului <Alexandru Sahia> din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava”, AFM acordă beneficiarului o finanţare nerambursabilă în valoare de 528.793,45 de lei, reprezentând 97,96% din valoarea cheltuielilor eligibile, contribuţia beneficiarului fiind de circa 2%, adică 11.000 de lei, în condiţiile în care valoarea totală a proiectului este de 539.793,45 de lei.
Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a precizat: „La finalul lucrărilor parcul de la lac va arăta ca o oază modernă de verdeaţă, alături de parcurile din zona centrală, într-o localitate care îmi doresc să fie un plămân al Bucovinei”.