Un proiect de 2,5 milioane de euro finanţat din fonduri europene va fi finalizat în maxim două săptămâni în comuna Preuteşti. O primă investiţie realizată prin acest proiect a fost inaugurată în cursul zilei de miercuri, fiind vorba despre o grădiniţă nouă, cu trei săli de clasă. La eveniment au fost prezenţi prefectul judeţului, Sorin Popescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Cadariu, primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, primarul din Preuteşti, Alexandru Aniţă, primari ai localităţilor învecinate şi mai mulţi localnici.
Proiectul a fost finanţat prin măsura 3.2.2. din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Fondurile alocate prin acest proiect au fost folosite şi pentru modernizarea unui drum pe o lungime de 1,3 kilometri, precum şi pentru achiziţionarea unor utilaje pentru serviciile publice ale comunei. De asemenea, din fondurile europene alocate prin proiect a fost construită o reţea de canalizare şi o staţie de epurare a apelor uzate în satele Preuteşti, Basarabi şi Arghira.
Potrivit primarului acestei comune, aceste investiţii ar urma să fie inaugurate după finalizarea probelor tehnice la staţia de epurare. Tot în cursul zilei de miercuri, în Preuteşti a fost deschis şi un Muzeu al Satului, investiţie realizată din fondurile primăriei.