Standurile producătorilor, procesatorilor şi meşteşugarilor care au participat la cea de-a treia ediţie a Târgului „Produs în Bucovina” care a avut loc în parcarea Iulius Mall Suceava la sfârşitul săptămânii trecute au fost vizitate de câteva zeci de mii de persoane.
Potrivit unui comunicat al Iulius Mall Suceava, peste 80.000 de persoaneau vizitat Târgul „Produs în Bucovina” în cele trei zile de desfăşurare a acestuia. Fără a ţine cont de vreme, sucevenii au venit la târg pentru a degusta, dar şi pentru a cumpăra produsele producătorilor şi procesatorilor de carne şi lapte, de meşteşugari, de apicultori sau de agricultori.
Potrivit celor de la Iulius Mall Suceava, numărul mare de vizitatori s-a văzut şi în vânzările expozanţilor, în cele trei zile fiind vândute „cantităţi impresionante” de fructe, preparate din carne, brânzeturi şi produse de patiserie.
De altfel, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat, după încheierea Târgului „Produs în Bucovina” de la Suceava, că cea de-a treia ediţie a fost un succes, atât din punct de vedere al numărului de vizitatori, cât şi al vânzărilor de produse.
La cea de-a treia ediţie a Târgului„Produs în Bucovina”de la Iulius Mallau expus 35 de producători din industria alimentară, patru producători de legume-fructe, doi crescători de albine, 12producători de preparate din carne, nouă de lapte, trei de patiserieşi numeroşi meşteşugari.
Sucevenii care au fost prezenţi la târg au avut parte şi de o atmosferă de sărbătoare, întreţinută cu dansuri şi cântece populare interpretate de Ansamblul Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu”, precum şi de numeroşi artişti populari, printre care Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Laura Lavric sau George Finiş.
Târgul „Produs în Bucovina”a fost organizat de Asociaţia „Produs în Bucovina” şi Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall.