Proprietarul unui autoturism Dacia 1307 a reclamat la poliţie că maşina i-a fost furată, mărturisindu-le oamenilor legii că misiunea hoţilor nu a fost una deloc grea, cheile fiind uitate în contact, iar dublura cheilor în torpedou.
Furtul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, Dacia Papuc fiind parcată pe strada Şoimului din municipiul Suceava. Păgubitul, Costel B., în vârstă de 37 de ani, a declarat că maşina i-a fost sustrasă în intervalul 21:30-00:30, valoarea prejudiciului fiind estimată la circa 5.000 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi pentru recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.