Primăria comunei Moldova Suliţa trebuie să returneze sumele de care a beneficiat prin programul SAPARD pentru construcţia unui drum. Anunţul a fost făcut în cursul zilei de azi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că primăria Moldova Suliţa trebuie să înapoieze Comisiei Europene o sumă de trei milioane de lei (30 de miliarde de lei) după ce, în urma verificărilor cu privire la calitatea lucrărilor realizate din fonduri europene, s-au descoperit mai multe nereguli.
Şeful administraţiei judeţene a arătat că returnarea celor trei milioane de euro către Comisia Europeană va afecta în mod serios dezvoltarea comunei Moldova Suliţa în următorii ani. Mai mult, Gheorghe Flutur a spus că după constatarea acestor nereguli, primăria acestei comune riscă să aibă probleme şi la viitoarele proiecte pe care intenţionează să le promoveze.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a mai spus că o situaţie asemănătoare ar putea să apară şi în comuna Todireşti, acolo unde printr-un proiect european promovat prin Programul Operaţional Regional a fost construit un cămin de bătrâni care este nefolosit. Flutur a spus că, deşi investiţia a fost finalizată, în momentul de faţă nici un bătrân nu este cazat în noul cămin, deoarece costurile de întreţinere sunt prea mari. El a precizat că pentru a fi cazat în căminul din Todireşti, un bătrân ar trebui să aibă o pensie de cel puţin 1.800 de lei (18 milioane de lei).
Preşedintele CJ Suceava a subliniat că în situaţia în care căminul de bătrâni din Todireşti nu va fi populat, primăria riscă să returneze aproximativ 1,8 milioane de lei (18 miliarde de lei vechi).