Preşedinta Organizaţiei Judeţene UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a declarat vineri că va merge personal în toate comunele sucevene pentru a discuta cu primarii cu privire la necesitatea implementării în cel mai scurt timp a programului „Coşul de solidaritate”. Cătălina Vartic a precizat că intenţionează să le explice primarilor care sunt avantajele pe care programul le oferă pensionarilor, precum şi modalitatea prin care acesta poate fi pus cât mai repede în practică. Prin programul „Coşul de solidaritate” pensionarii pot beneficia de preţuri reduse la făină, zahăr, ulei, mălai, orez şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate. Cătălina Vartic a explicat că achiziţia acestor produse se face la nivel judeţean, printr-o societate comercială înfiinţată pe lângă Consiliul Local. De asemenea, achiziţia produselor se poate face direct printr-un punct de vânzare al unei societăţii înfiinţate la nivel judeţean, după care acestea vor fi distribuie la nivelul primăriilor.
Cătălina Vartic a declarat că intenţionează să-i convingă pe primarii suceveni să înfiinţeze cât mai repede societăţile comerciale care trebuie să gestioneze acţiunea de comercializare a produselor din Programul guvernamental “Coşul de solidaritate”, iniţiat de Uniunea Naţională pentru Progresul României.
( 7 oct 2011, 22:55:58