Humoreanul Radu Bercea a participat, cu câteva zile în urmă, la Bucureşti, în tripla calitate de fost deţinut politic, artist plastic şi autor al unor cărţi şi albume în care reconstituie din amintiri scene tragice din anii detenţiei politice, la lansarea numărului dublu (75/76) al Revistei „Memoria”.
La evenimentul care a avut loc în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România (la care au luat cuvântul Ana Blandiana, Romulus Rusan, Mircea Carp, Nicolae Constantinescu, Micaela Ghiţescu...), Radu Bercea a fost invitat şi ca ilustrator al acestei reviste.
Atât coperta, cât şi ilustraţiile de interior reproduc lucrări grafice şi fotografii din expoziţiile cu genericul „Memoria retinei gulagului românesc” şi „Deportaţii - Via Dolorosa” realizate de Radu Bercea.