Peste 2.000 de agenţi economici din judeţul Suceava au fost verificaţi în primul semestru al anului 2011 de comisarii Gărzii Financiare. Într-un bilanţ prezentat ieri în cadrul Colegiului Prefectural se arată că în urma acestor controale, comisarii financiari au constatat o evaziune fiscală de aproape 18 milioane de lei (180 de miliarde de lei vechi). Pentru cazurile de evaziune, comisarii financiari au întocmit 83 de plângeri penale. Potrivit şefului Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Vartic, în primele şase luni ale acestui an au fost aplicate 1.647 de amenzi, în valoare de 5 milioane de lei, din care s-au încasat 1,16 milioane de lei.
Vartic a spus că în cursul primului semestru al anului 2011 au fost realizate 2.342 de acţiuni de control, din care 2.240 au fost organizate în domenii de risc, precum achiziţiile intracomunitare, activităţile comerciale ilicite, alcool, băuturi alcoolice, tutun şi masă lemnoasă.
Şeful Gărzii Financiare Suceava a arătat că un accent deosebit s-a pus pe verificarea achiziţiilor intracomunitare. Ionuţ Vartic a spus că în primele şase luni ale acestui an comisarii Gărzii Financiare au efectuat 189 de controale ale achiziţiilor intracomunitare, fiind aplicate 49 de amenzi, în valoare de peste 175.000 de lei (1,75 miliarde de lei vechi). În urma acestor controale, comisarii financiari au confiscat peste 92.000 de lei, precum şi bunuri în valoare de aproape 50.000 de lei.