Prim-vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat joi, că această formaţiune politică trebuie să intre într-o nouă etapă, după ce a guvernat România într-o perioadă de criză economică. Flutur a mai spus că PD-L este singurul partid care în ultimii 20 de ani şi-a asumat măsuri nepopulare, care însă l-au legitimat ca fiind o formaţiune politică de dreapta.
„Botezul dreptei în România pentru PD-L acum s-a întâmplat. PD-L a guvernat într-o perioadă grea de criză, a probat că poate conduce România şi a evitat derapajele, chiar cu unele costuri politice. Dar asta înseamnă asumarea de responsabilitate”, a spus Flutur.
El a adăugat că PD-L intenţionează să câştige viitoarele alegeri electorale, în acest sens fiind şi demersurile de coagulare a dreptei politicii din România. Gheorghe Flutur a spus că PD-L a început deja pregătirea viitoarelor alegeri, pe care vrea să le câştige pentru a continua reformele pentru modernizarea României.
„Pentru asta trebuie să te gândeşti. Poţi să câştigi singur alegerile sau te aliezi cu alţii care sunt compatibili cu tine sau cu alte structuri compatibile din societatea civilă pentru a putea să te pregăteşti să intri în logica electorală a anului 2012. Amintiţi-vă că atunci când am scos
(29 sep 2011, 21:14:05