Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava a demarat luni „Caravana educaţională în turism”, în cadrul căreia lucrătorilor din acest domeniu de activitate le vor fi prezentate cele mai noi manuale de formare profesională pe diverse specialităţi. Evenimentul a avut loc la sediul CCI Suceava, în prezenţa celor care au participat la cursurile de formare profesională în domeniul turismului organizate în cadrul proiectului european „Fit to Tourism – Fit Tour”.
Managerul acestui proiect, Ovidiu Donţu, a explicat că prima etapă a proiectului a însemnat organizarea unor cursuri de specializare şi calificare în meserii precum administrator de pensiune turistică, tehnician în turism, ospătar, bucătar cameristă, tehnician în turism, hotel şi alimentaţie / recepţioner şi agent de turism – ghid. Ovidiu Donţu a subliniat că până în prezent, la aceste cursuri au fost prezenţi aproape 170 de cursanţi.
El a arătat că tot prin acest proiect, la sediul CCI Suceava a fost deschis un Centru Regional de Competenţe în Turism, în cadrul căruia se pot solicita informaţii cu privire la pregătirea profesională în acest domeniu. Luni a fost lansată şi „Caravana educaţională în turism”, eveniment în cadrul căruia curanţii au primit manualele de formare profesională, respectiv „Organizarea activităţii de agent de turism”, „Organizarea activităţii din pensiunile turistice”, „Comunicare în turism şi orientare către client”, „Promovare şi marketing în turism”, „Planificarea şi organizarea afacerilor de turism”, „Manualul Bucătarului” şi „Manualul Cameristei”.