Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, l-a acuzat pe liderul judeţean al democrat-liberalilor, Gheorghe Flutur, că „i-a furat” primarii. Asta după ce cinci primari ai PSD au fost anunţaţi sâmbătă, în şedinţa Colegiului de Coordonare Judeţean al PD-L, că vor candida la alegerile locale de anul viitor din partea democrat-liberalilor. Este vorba de primarii localităţilor Dolhasca - Maria Cojocariu, Mălini-Petru Nistor, Vereşti - Dănuţ Gavriliuc, Ipoteşti - Dumitru Corjuc şi Calafindeşti- Loghin Saviuc.
„Din păcate, Gheorghe Flutur ştie doar să fure. De la voturi a trecut la primari. A furat pensii, salarii, locuri de muncă, iar acum fură primari. Flutur e doar un hoţ", a declarat Nechifor, care este candidatul Uniunii Social Liberale la preşedinţia Consiliului Judeţean, mai exact contracandidatul lui Gheorghe Flutur.
El a spus că în timp ce Gheorghe Flutur se întâlneşte „securizat” cu membrii PD-L, social-democraţii suceveni se întâlnesc cu sute de oameni zilnic care vor doar să fie scăpaţi de „ciuma portocalie".
„Anul viitor Flutur trebuie trimis acolo unde este locul celor care fură, să se răcorească, pentru că e foarte încălzit”, a conchis Nechifor.