Un magazin din comuna Dărmăneşti, prevăzut cu gratii la geamuri şi la uşi şi alarmă acustică, a fost lăsat fără marfă de hoţi, fiind furate zeci de kilograme de zahăr, doze de bere şi sticle cu ulei alimentar din magazia unităţii. Din datele furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, magazia respectivă este prevăzută cu gratii la geam şi uşă metalică cu sistem de închidere tip zăvor cu lacăt.
Hoţii au pătruns în interior după ce au forţat gratiile metalice de la geamul magaziei, îndoindu-le către exterior.
„Din magazia în cauză se reclamă furtul a 50 pungi cu zahăr de câte un kilogram, 40 doze bere a 500 mililitri, 24 de sticle cu ulei alimentar a câte un litru”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.