Poliţiştii Secţiei Preuteşti au fost solicitaţi să intervină la o bătaie între doi bătrâni de aproape 80 de ani, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Protagoniştii scandalului locuiesc în satul Oniceni, comuna Forăşti, şi sunt vecini.
Potrivit poliţiei, marţi, în jurul orei 18:30, pe fondul consumului de alcool şi al unei neînţelegeri de la o suprafaţă de teren, Gheorghe C., în vârstă de 77 de ani, şi-a lovit vecina, Lucreţia M., de 75 de ani, cu un băţ peste picioare. Bătrâna nu a rămas datoare şi, la rândul ei, şi-a lovit vecinul cu o seceră în zona umărului stâng.
Audiată de poliţişti, femeia a declarat că nu depune plângere împotriva vecinului ei, pentru infracţiunea de lovire.
De cealaltă parte, Gheorghe C. nu a putut fi audiat, întrucât septuagenarul era în stare avansată de ebrietate, refuzând să se legitimeze şi să-şi declare datele de identitate.
Poliţiştii au chemat o ambulanţă la faţa locului, însă bătrânul a refuzat să meargă la spital la Fălticeni, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.