Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat luni la deschiderea anului şcolar la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Suceava, unitate finanţată de administraţia judeţeană.
Flutur a asistat la intonarea imnului naţional, după care a precizat că a optat pentru a participa la deschiderea anului la Centrul Şcolar din Suceava deoarece este una dintre unităţile de învăţământ special care are cele mai bune rezultate în pregătirea elevilor pentru viaţă.
„Vreau să-i felicit pe cei de aici pentru performanţele pe care le obţin. De pe băncile acestor şcoli ies tineri calificaţi în diverse domenii, tâmplărie, croitorie, brutărie. Ceea ce este important, şi am venit aici pentru a da acest semnal, este faptul că administraţia judeţeană şi cea locală au ca prioritate şcolile speciale”, a spus Flutur.
El le-a vorbit celor prezenţi la deschiderea noului an şcolar că, potrivit prevederilor noii Legi a Educaţiei, părinţii trebuie să participe mai mult la actul educaţional, la fel cum trebuie să o facă şi autorităţile locale.