Cartierul Iţcani al municipiului Suceava a fost inundat masiv în această dimineaţă după ce o deversare de la barajul Lipoveni, care teoretic era controlată, a fost scăpată de sub control. Zeci de gospodării şi case s-au umplut de apă, în unele curţi nivelul acesteia depăşind un metru şi jumătate. Când au văzut că nivelul apei creşte oameni au început să sune disperaţi la numărul de urgenţe 112, la faţa locului intervenind pompieri, lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, jandarmi şi poliţişti. Până în jurul orei 12.00 cea mai mare parte a apei se retrăsese însă în urmă au rămas mari cantităţi de mâl şi case inundate, cu bunuri casnice plutind pe apă.
Cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava aveau programată pentru această dimineaţă o deversare controlată, însă canalul colector care face legătura între baraj şi apa Sucevei nu a făcut faţă. Oficialii SGA au dat vina pe colmatarea canalului, mai ales în zona străzii Gheorghe Doja, aruncând vina pe administratorul drumului, care ar fi fost responsabili de întreţinerea gurilor de scurgere.
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popoescu, a infirmat această variantă, precizând că întregul canal de scurgere este în administrarea SGA iar oamenii de aici ar fi trebuit să-l întreţină corespunzător.
Prefectul de Suceava a mai declarat că a solicitat deja demisia şefului SGA Suceava, Ioan Ungureanu.
( 7 sep 2011, 18:26:51
Vinovati sunt atat cei de la OGA care au nu au deschis treptat vana de golire cat si riveranii paraului care in loc sa scoata in fata portii gunoiul il arunca in parau ( nu stau in zona dar am trecut de cateva ori si chiar am vazut cum cetatrni de pe strada MITOCULUI aruncau gunoiul )