Un tânăr din comuna Cornu Luncii, căruia i s-au furat din gospodărie circa trei metri cubi de scândură de brad, a pornit propria anchetă şi a reuşit să dea de urma hoţilor.
Furtul a fost comis în noaptea de duminică spre luni, 4/5 septembrie, din gospodăria lui Ilie T., în vârstă de 24 de ani. A doua zi, tânărul a început să facă singur cercetări, aflând că doi indivizi din Berchişeşti fură material lemnos pe care îl vând în comunele învecinate. Luni după-amiază, în jurul orei 16:40, Ilie T. i-a văzut pe cei doi suspecţi transportând în două căruţe scândura pe care o furaseră cu o noapte înainte. Ilie T. a urmărit cele două căruţe, sunând şi la poliţie între timp şi sesizând furtul.
Observând că sunt urmăriţi, cei doi suspecţi au abandonat materialul lemnos în curtea unui bătrân din comuna Dărmăneşti (Victor J., de 79 de ani), după care au fugit pe câmp, printr-o lizieră de pădure către comuna Pătrăuţi.
„Au fost efectuate verificări pe raza localităţilor Dărmănești, Măriței, Călinești Enache și Pătrăuți, însă nu s-au identificat cele două persoane”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat.