O statistică a Poliţiei Rutiere arată că de la începutul acestui an căruţaşii au fost implicaţi în 40 de accidente rutiere, cele mai multe producându-se exclusiv din vina acestora. Analizând perioada 1 ianuarie-28 august, poliţiştii au contabilizat 40 de accidente, soldate cu două persoane decedate, 16 rănite grav şi 33 rănite uşor.
„Din totalul acestora, 30 de accidente s-au produs din vinovăţia totală a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală”, se arată într-un comunicat al ofiţerilor de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Pe de altă parte, faţă de anul trecut, situaţia este mai bună, în sensul că numărul persoanelor decedate în accidente de acest gen a scăzut de la şase la două.
Această statistică a fost dată publicităţii ieri, odată cu lansarea unei campanii rutiere de reducere a riscului generat de implicarea în accidente a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală care circulă pe drumuri naţionale, comunale sau judeţene.
Campania se desfăşoară până la finele lunii octombrie, poliţiştii urmând a le împărţi veste reflectorizante căruţaşilor şi totodată a le explica riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumuri naţionale şi în general prin zonele unde accesul le este interzis.
De asemenea, poliţiştii vor organiza întâlniri cu autorităţile publice locale pentru identificarea unor căi de acces ( chiar şi temporare ) pentru deplasarea căruţelor.